Oficialii americani și ruși se întâlnesc astăzi la Riad, capitala Arabiei Saudite, pentru discuții considerate drept cele mai importante de până acum între cele două puteri rivale din perioada Războiului Rece, în vederea unei eventuale încetări a războiului Moscovei în Ucraina, relatează Reuters.

Moscova speră la progrese economice rapide
Rusia, afectată de sancțiunile impuse de Occident din cauza invaziei Ucrainei, și-a exprimat așteptările privind un avans rapid al negocierilor economice cu Statele Unite. Potrivit AFP, Kirill Dmitriev, directorul Fondului rus de Investiții Directe și unul dintre negociatorii ruși prezenți la Riad, a declarat: „Avem un anumit număr de propuneri la care să se gândească colegii noștri. Cred că va fi posibil să înregistrăm progrese nu în viitorul îndepărtat, ci în următoarele două-trei luni.”

China reacționează la negocierile dintre SUA și Rusia
China a salutat inițiativa celor două state de a demara discuții de pace, dar a subliniat importanța implicării Europei în acest proces. Reprezentantul permanent al Chinei la ONU, Fu Cong, a declarat luni că: „Este imperativ ca Europa să fie parte a acestui proces, întrucât războiul se produce pe pământ european”, potrivit sursei citate.
Întâlnire premergătoare între Marco Rubio și Serghei Lavrov
Înaintea negocierilor oficiale, secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov au avut deja o întâlnire preliminară la Riad. Discuțiile pentru încetarea războiului vor avea loc fără participarea Ucrainei și a aliaților săi europeni, notează CNN.
Negocierile de la Riad sunt urmărite cu mare atenție la nivel internațional, iar rezultatele acestora ar putea influența decisiv viitorul conflictului din Ucraina.
Sursă: Digi 24



